Educatie / Invatamant
sâmbătă, 16 iulie 2016

REZULTATE BACALAUREAT 2016 EDU.RO. Au apărut REZULTATELE după contestații!

După ce au susţinut probele de la Bacalaureat 2016 şi au primit nota de evaluare, un număr de 44.399 de contestaţii au fost depuse în licee de către absolvenţii de clasa a XII-a. În această etapă, elevii cer o notă mai mare decât cea obţinută iniţial, iar profesorii analizează dacă au fost comise greşeli de […]

Bacalaureat 2015
luni, 31 august 2015

Rezultate BAC DÂMBOVIȚA 2015 Sesiunea de toamnă

Primele rezultate vor fi afișate marți, 1 septembrie, cel târziu până la ora 16.00. Aici, pe targoviste.info, aflați imediat mediile și notele obținute la sesiunea de toamnă a Bac 2015 de pe edu.ro. Contestațiile pot fi depuse tot marți, între orele 16.00 și 20.00. Soluționarea lor va fi făcută în următoarele două zile, iar rezultatele […]

Bacalaureat 2015
sâmbătă, 11 iulie 2015

Incredibil! I-au greșit nota și l-au „picat” la Bacalaureat!

Ecoruile examenului de Bacalaureat din acest an continuă să stârnească revoltă printre cei implicați. În județul Dâmbovița, un elev al Liceului „Voievodul Mircea” a trecut prin momente dificile după ce a constatat că nota primită este 1,5! Conștient că ceva este în neregulă, băiatul a făcut contestație, iar după ce reprezentanții Inspectoratului Județean au cerut […]

Bacalaureat 2015
marți, 7 iulie 2015

A DOUA sesiune de BAC: CALENDARUL examenului

Iată CALENDARUL examenului de BAC pentru sesiunea din toamnă: 13 – 17 iulie 2015 – Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen 17-18 august 2015 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română-proba A 17-18 august 2015 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B 18 -19 august 2015 – Evaluarea […]

Bacalaureat 2015
marți, 7 iulie 2015

REACȚII după afișarea rezultatelor la BAC

Potrivit Ministerului Educaţiei, rata de promovare în acest an la examenului de Bacalaureat a fost de 66,41%,  mai mare decât procentul de anul trecut, când puţin peste 60% au trecut examenul de Bac. CITEȘTE AICI: Ministerul Educației: „66, 41 la sută dintre cei care au susținut examenul de Bacalaureat, au promovat!” În Dâmbovița, procentul de promovabilitate a […]

Bacalaureat 2015
marți, 7 iulie 2015

TOPUL LICEELOR la BAC. Cele mai bune rezultate obținute în județ

Primele trei licee din Dâmbovița, care au obținut cele mai bune rezultate din județ, sunt: Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” – 97,96%, Colegiul Național „Constantin Cantacuzino” – 94,81% și Colegiul Național „Constantin Carabella” – 94,77%.  La polul opus, cele mai slabe rezultate au fost obținute la Grupul Şcolar Nucet – 16,22%, Liceul Tehnologic “Dr. C. Angelescu” Găeşti – […]

Bacalaureat 2015
marți, 7 iulie 2015

Ministerul Educației: „66, 41 la sută dintre cei care au susținut examenul de Bacalaureat, au promovat!”

Potrivit MECȘ, după centralizarea rezultatelor și înainte de contestații, în această sesiune au promovat 106.064 (66,41%) de absolvenți de clasa a XII-a: 100.058 (72,78%) provin din promoția curentă și 6.006 (27,02%) din promoțiile anterioare. Comparativ cu aceeași sesiune a anului trecut se constată un plus de 14.293 de elevi care au reușit să promoveze examenul, […]

Bacalaureat 2015
marți, 7 iulie 2015

REZULTATE BACALAUREAT 2015. 66,41% este rata de promovare

Tot astăzi, elevii nemulţumiţi pot depune contestaţii. Conform datelor Ministerului Educaţiei rata de promovare în acest an la examenului de Bacalaureat a fost de 66,41%. VEZI REZULTATELE PENTRU DAMBOVITA REZULTATE BACALAUREAT 2015. Rata de promovare de la examenul de Bacalaureat este mai mare decât procentul de anul trecut, când puţin peste 60% au trecut examenul […]

Bacalaureat 2015
marți, 30 iunie 2015

BAC 2015: 150 de absenți și doi eliminați în Dâmbovița, la prima probă

CITEȘTE AICI: Acestea sunt subiectele la „Limba română” La examen s-au prezentat peste 4.000 de candidați, 150 au fost absenți, iar doi absolvenți de liceu au fost eliminați din sala de examen pentru tentativă de fraudă. Cei doi susțineau proba scrisă la Grupul Școlar Industrial Petrol Moreni și Liceul Tehnologic Iordache Golescu Găești. La nivel național, au […]

Educatie / Invatamant
luni, 29 iunie 2015

BAC 2015. Acestea sunt subiectele la „Limba română”

Subiecte Română Bacalaureat 2015. Nu mai puţin de 169.000 de absolvenţi de clasa a XII-a susţin săptămâna aceasta probele scrise de la Bacalaureat. Dintre aceştia, 155.280 sunt înscrişi la proba de Limba şi Literatura Română, care are loc astăzi. Profesoara Ecaterina Stanca de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Capitală va rezolva în direct la […]

Bacalaureat 2015
luni, 29 iunie 2015

BACALAUREAT 2015: Încep probele scrise

Peste 4.000 de candidați dâmbovițeni vor avea, în funcţie de profilul şi filiera pe care le-au urmat în învăţământul liceal, două tipuri de subiecte, pe care trebuie să le rezolve, în cel mult trei ore. Mai exact, profilul umanist şi cel pedagogic vor avea aceleaşi subiecte, în timp ce profilul real şi tehnologic vor primi alt tip subiecte. Calendar […]

Bacalaureat 2015
marți, 23 iunie 2015

Lucrările de la BAC, corectate în alte județe

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a decis că lucrările scrise de la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, începând din sesiunea iunie-iulie. Mai exact, ar putea fi organizată o tragere la sorți pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se ştie dinainte judeţul unde vor ajunge lucrările pentru a fi […]

Bacalaureat 2015
luni, 22 iunie 2015

BACALAUREAT 2015: O nouă săptămână cu emoții

Între 22 și 26 iunie, are loc Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, respectiv proba C. Iar de săptămâna viitoare, examenele vor fi programate astfel: 29 iunie 2015 -LIMBA și LITERATURA ROMÂNĂ – probă scrisă 30 iunie 2015 -Limba şi literatura maternă -probă scrisă 1 iulie 2015 -Proba obligatorie a profilului – probă […]

Bacalaureat 2015
vineri, 12 iunie 2015

Bacalaureat 2015 TITU

Absolventii de liceu vor sustine in perioada 8 – 10 iunie 2015 probele la competentele lingvistice de comunicare orala in limba romana (proba A). Intre 10 – 12 iunie va avea loc evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna (proba B), iar in perioada 15 – 19 iunie evaluarea competentelor digitale (proba D). […]

Bacalaureat 2015
vineri, 12 iunie 2015

Bacalaureat 2015 PUCIOASA

Bacalaureat 2015 MORENI

Bacalaureat 2015 GAESTI

Bacalaureat 2015 FIENI

12