Social
marți, 17 ianuarie 2017

Atenție, dâmbovițeni! Bacteria e-coli descoperită în mai multe produse alimentare!

Inspectorii veterinari au început controalele prin marile magazine şi abatoare în luna mai, a anului trecut. Iar până la sfârşitul lui 2016 au prelevat aproape 1500 de probe, din care in 69 a fost descoperita bacteria E – coli verotoxigenă, adică acea rădăcină periculoasă. Probele au fost luate din Bucureşti şi toate judeţele ţării. Nu […]

Sanatate
duminică, 6 noiembrie 2016

În atenția tuturor cetățenilor din județ. Focare de boli infecțioase în Dâmbovița!

Potrivit informațiilor furnizate de Lavinia Ionescu, în acest moment, copiii din mai multe localități ale județului sunt foarte expuși: „Atenție la copii! Avem în județ două focare de boli infecțio-contagioase: unul de Hepatita virală de tip A (în zona Cojasca-Ghirdoveni-I.L. Caragiale) și altul de scarlatină (în zona Târgoviște-Perșinari-Comișani- Bucșani- Mănești- Ocnița- Șotânga- Picior de Munte). […]

Sanatate
marți, 1 noiembrie 2016

Greva din spitale, suspendată

Pacienţii au trecut prin clipe grele în timpul grevei organizate de angajaţii cadrului medical. Protestele au continuat şi marţi, iar cel mai mult au avut de suferit bătrânii, care au astptat ore în şir la coziile infernale. Cu toate acestea, medicii au continuat să poarte banderole şi au oprit activitatea în timpul grevei. În această […]

Sanatate
joi, 29 septembrie 2016

IN PREMIERA LA TARGOVISTE, CONFERINTA – AUTOVINDECARE PRIN NOUA MEDICINA GERMANA – SUSTINUTA DE DR. CRINA VERES

Pentru prima data in Targoviste vom aborda subiecte delicate precum cancerul, HIV, SIDA etc in prezenta unui om de o mare sensibilitate, dar si fermitate in acelasi timp, un medic trecut prin experienta cancerului, leucemiei si a altor boli pe care le-a invins intr-un mod incredibil! In premiera in judetul nostru, dr. Crina Veres ne […]

Sanatate
miercuri, 28 septembrie 2016

HYMARCO BEAUTY CLINIQUE, LOCUL ÎN CARE DÂMBOVIȚENII ÎȘI POT TRATA ȘI ÎNGRIJI PICIOARELE ÎN CEL MAI PROFESIONIST MOD

Într-o frază, podiatria înseamnă îngrijirea picioarelor. Dar de unde vine acest termen? Oamenii au fost interesați de îngrijirea picioarelor încă din antichitate: Hipocrate descrie într-un tratat primele mici leziuni ale membrelor inferioare. Termenul este de proveniență greacă: pod (de la pous – picior) + iatreia (vindecare) și iatros (medic). Ce face un podiatru? Podiatrul se […]

Sanatate
joi, 22 septembrie 2016

Două cazuri de rujeolă au fost depistate în Dâmbovița!

Ministerul Sănătăţii anunţă că, în primele opt luni ale acestui an, România a înregistrat 675 de cazuri confirmate de rujeolă în 23 de judeţe. Doi copii au murit, iar un al treilea deces suspect de rujeolă a fost înregistrat zilele trecute, dar se aşteaptă confirmarea finală. „Comparativ cu anul 2015, creşterea este mai mult decât […]

Sanatate
vineri, 9 septembrie 2016

Hymarco Beauty, clinica din Dâmbovița care-ți oferă tratamente cu acid hialuronic!

Procedurile sunt efectuate de dr. Cristina Ioannou, medic specialist dermatolog. Acidul hialuronic este întâlnit, în mod normal, în piele, la nivelul dermului. El scade cu vârsta determinând reducerea gradului de hidratare a pielii. De asemenea expunerea la radiațiile UV cauzează accelerarea a degradării acidului hialuronic din derm. Este contraindicată procedura în următoarele situații: – eplilepsie; […]

Sanatate
duminică, 3 iulie 2016

Revoltător! Câinii vagabonzi circulă în voie prin Spitalul Județean!

Imagini șocante surprinse de un târgoviștean în incinta principalei unități spitalicești din județul Dâmbovița. Cetățeanul a postat pe contul său de facebook trei fotografii care oferă lumii imaginea perfectă în care trăim la Târgoviște. Un câine maidanez se plimbă nestingherit pe holurile locului în care cei mai mulți concetățeni de-ai noștri merg să scape de […]

Sanatate
marți, 28 iunie 2016

Hymarco Beauty Center, locul în care târgoviștenii își vor regăsi liniștea sufletească!

În curând, gama serviciilor furnizate de Hymarco Beauty Center se va mări și va oferi tuturor târgoviștenilor posibilitatea, ca pe lângă serviciile de înaltă clasă oferite de saloanele de înfrumusețare, să-și găsească și liniștea sufletească. Cu ajutorul Asociației „Din dragoste pentru oameni”, Hymarco Beauty Center va fi locul în care oamenii vor putea veni pentru […]

Sanatate
luni, 30 mai 2016

V. Voiculescu despre legea antifumat: Am încredere că Parlamentul României va lua decizia corectă

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a spus luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că are încredere că Parlamentul va lua decizia corectă în ceea ce priveşte legea antifumat, având în vedere că deja au fost depuse amendamente la aceasta, amendamente care au fost deja votate de Senat, urmând să treacă la Comisiile Camerei Deputaţilor. Declaraţiile […]

Sanatate
joi, 26 mai 2016

Dâmbovițeanul Vlad Voiculescu are gânduri mari!

„Primul (lucru — n.r.) ar fi medicamentele esențiale. Termenul de ‘medicamente esențiale’ este un termen al Organizației Mondiale a Sănătății care desemnează prin acest termen medicamentele ieftine care au existat pe piață pentru ultimii 10, 20, 30, câteodată 40 de ani. (…) Nu există nici urmă de dubiu asupra eficacității lor și asupra costului eficacității […]

Sanatate
joi, 28 aprilie 2016

Dambovita, judetul in care s-au acordat cele mai multe amenzi pentru nerespectarea normelor de igiena

Unităţile din industria agroalimentară controlate desfăşoară activităţi pe domenii de activitate diverse, precum fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume și fructe. Controlul unităţilor a vizat în principal aspecte privind calitatea spaţiilor în care […]

Sanatate
marți, 12 aprilie 2016

Atenție, dâmbovițeni. Produse refuzate de italieni sunt vândute în magazinele noastre!

Iată un exemplu că România este coșul de gunoi al Europei. Nemții de la Muller vând în România produse în ambalaje cu oferte personalizate pentru piața italiană. Practic, este o reglare de stocuri pentru a diminua pierderile companiei din Italia, după cum spun cei de la Brand Privat. Aceste produse se vând în magazinele Carrefour […]

Sanatate
duminică, 3 aprilie 2016

Dâmbovițenii pot suporta costul tratamentelor medicale, dacă refuzi prevenția

Legea inițiată de liberali prevede ca românii care refuză să participe la acţiunile de prevenţie, adică la cele cu privire la promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate, precum şi analiza, monitorizarea şi evaluarea riscurilor pentru sănătate, pot suporta parţial sau în totalitate costurile tratamentelor medicale, scrie Libertatea.ro. Actul normativ a primit un punct de vedere […]

Sanatate
sâmbătă, 2 aprilie 2016

Fără rețete compensate și bilete de trimitere în prima zi a săptămânii viitoare!

Medicii au decis să consulte vineri gratuit pacienții. „De zece ani suntem în situația de a semna ilegal contracte retroactive, un contract adițional se semnează în perioada în care încă este în vigoare contractul vechi. Vă anunț că astăzi este 1 aprilie și contractul vechi nu mai este valabil. Dorim să intrăm în normalitate și […]

Sanatate
miercuri, 16 martie 2016

Ce naiba se întâmplă? Alte două persoane infectate cu virusul AH1N1 au murit!

Numarul imbolnavirilor prin afectiuni respiratorii si-a pastrat trendul descendent, astfel ca, pentru perioada de monitorizare 7-13 martie 2016, furnizorii de servicii medicale au raportat 1463 de viroze respiratorii, fata de cele 1478 cate s-au diagnosticat in saptamana precedenta. Din cele 1463 de cazuri, doar 10 au necesitat spitalizare. Doua cazuri noi de gripa AH1N1 au […]

Sanatate
miercuri, 16 martie 2016

Dâmbovița, printre județele în care gripa face ravagii!

Potrivit datelor Centrului Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile, „activitatea gripală evoluează cu intensitate medie în acest sezon, cu extindere regională în zona sudică (București, Constanța, Olt, Dâmbovița și Argeș). Alte cazuri au apărut și în județele Sibiu, Iași și Prahova. 67 de oameni au murit în doar 5 luni (între 15 octombrie […]

Sanatate
sâmbătă, 5 martie 2016

Dâmbovița, unul dintre județele care se confruntă cu o avalanșă de cazuri de infecții respiratorii!

La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică neconfirmată, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare – IACRS şi pneumonii) a fost de 94.041, cu 25.2% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (125.639) şi uşor mai crescut (cu 2.3%) comparativ cu cel înregistrat în săptămâna […]

123