Acestea sunt magazinele, care vor găsi în mall-ul de Târgoviște. Firme importante vor sosi în oraș | Portalul orasului Targoviste - Targoviste.info
Connect with us

Portalul orasului Targoviste – Targoviste.info

Acestea sunt magazinele, care vor găsi în mall-ul de Târgoviște. Firme importante vor sosi în oraș

Stiri

Acestea sunt magazinele, care vor găsi în mall-ul de Târgoviște. Firme importante vor sosi în oraș

Firma, care va ridica primul complex comercial de acest gen din oraș, a anunțat începutul lucrărilor la noul mall.

Prime Kapital, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte au anunţat vineri începerea lucrărilor de construcţie a primului centru comercial modern din oraş, Dâmboviţa Mall, investiţie de 50 milioane de euro.

Dâmboviţa Mall face parte dintr-un plan de regenerare urbană elaborat de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa în colaborare cu Primăria Municipiului Târgovişte, arată un comunicat.

“Proiectul reprezintă una dintre cele mai mari investiţii private din regiune, cu o valoare de aproximativ 50 milioane de euro. Centrul comercial va cuprinde peste 150 de magazine şi o varietate mare de spaţii destinate petrecerii timpului liber”, se arată în comunicat.

Mallul se va desfăşura pe o suprafaţă de 33 000 metri pătraţi şi va cuprinde un hipermarket Carrefour, 150 de magazine, restaurante, cinema, spaţii de agrement, de recreere şi de petrecere a timpului liber şi locuri de joacă pentru copii.

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte au pus la punct un plan amplu de regenerare urbană a unei zone importante din oraş, o fostă unitate militară astăzi dezafectată, care implică investiţii pe toate ariile de interes ale locuitorilor – de la spaţii de retail la cele destinate petrecerii timpului liber, infrastructură publică şi, nu în ultimul rând, la crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea economică a oraşului, mai arată dezvoltatorii.

În noiembrie 2017, Prime Kapital a câştigat licitaţia publică pentru acordarea drepturilor de construire a unui centru comercial pe o suprafaţa de 7 hectare de teren, parte a fostei unităţi militare din zona gării. 

Ioana Vlad, Leasing Manager Prime Kapital, afirmă că Dâmboviţa Mall este gândit de aşa natură încât să susţină crearea unui nou centru de interes urban şi să devină un hub social pentru locuitorii din regiune şi pentru vizitatorii oraşului.

“Oferta de produse şi servicii va fi acoperită de peste 150 de magazine, printre care Carrefour, Hervis, Deichmann, New Yorker, Sportisimo, CCC, Pepco, Altex ş.a.m.d. Cele şase săli de cinema şi zonele conexe vor fi administrate de Cinema City. Până în prezent avem un grad de închiriere de peste 80% şivom oferi spaţii unice de petrecere a timpului liber, deagrement şi de relaxarela deschiderea oficială, în 2020”, a spus Ioana Vlad, Leasing Manager Prime Kapital.

Prime Kapital este un dezvoltator, investitor şi operator imobiliar important, activ în Europa Centrală şi de Est. Compania a realizat peste 30 proiecte imobiliare în ultimii 10 ani, în România şi în Europa Centrală şi de Est.

Mai multe in Stiri

To Top

Ajuta comunitatea cu un Share