Connect with us

Portalul orasului Targoviste – Targoviste.info

Altă veste mare! Câteva SUTE DE LOCURI DE MUNCĂ grație unei investiții germane în județul Dâmbovița!

transportoare la moreni

Stiri

Altă veste mare! Câteva SUTE DE LOCURI DE MUNCĂ grație unei investiții germane în județul Dâmbovița!

Investiţia Rheinmetall prin compania mixtă româno-germană Romanian Military Vehicle Systems (RMVS) va crea peste 600 locuri de muncă directe şi indirecte.

La Moreni se vor construi 400 de transportoare blindate 8×8 Agilis, iar circa 87% din componente vor fi produse şi furnizate din România, arată un comunicat al companiei. De altfel, acesta este primul joint venture din industria românească de apărare în care statul român deţine 50%.

De asemenea, şi în trecut la Moreni au mai fost produse transportoare blindate care se află în prezent în dotarea armatei române.

Compania mixtă româno-germană Romanian Military Vehicle Systems (RMVS) a primit aprobarea de la Consiliul Concurenţei chiar la finalul anului trecut şi a fost înscrisă în Registrul Comerţului. În noua companie, cu sediul la Moreni (judeţul Dâmboviţa), un pachet de 50% din acţiuni este deţinut de Compania Naţională ROMARM S.A. – Filiala Societatea UZINA AUTOMECANICA MORENI S.A. (UAM), restul de Rheinmetall.

“Este prima companie mixtă din industria românească a apărării în care statul român are 50% din acţiuni. Fiecare euro investit în fabrica de la Moreni se multiplică pe verticala şi pe orizontala de business. Sunt bani care rămân în economia românească, la fel drepturile intelectuale ale produsului fiind un produs dezvoltat în România”, a declarat Karl-Ulrich Zulauf, director general al RMVS.

Primul produs construit la Moreni în parteneriat cu Rheinmetall este transportorul blindat pentru trupe (TBT) ”8×8 Agilis”, bazat pe o soluţie de cercetare româno-germană.

Proiectul Agilis va presupune construirea a circa 400 de transportoare blindate amfibii pentru MApN, primul urmând să iasă pe poarta uzinei în 2020.

“Noul transportor se bazează pe o soluţie de cercetare românească şi tehnologie modernă germană, care combină avantajele conferite de cei doi acţionari: calitatea germană şi costurile de producţie reduse din facilitatea de la Moreni”, a mai spus Zulauf.

Dezvoltarea integrală şi producţia de serie a produsului românesc nou Agilis 8×8 TBT, în şase variante, va corespunde normelor formulate de Ministerului Apărării Naţionale.

”În acest scop, începând cu acest an se derulează dezvoltarea şi amenajarea capacităţilor de producţie în uzina de la Moreni. Un prim pas va fi formarea specialiştilor români în locaţiile de producţie Rheinmetall din Germania, care împreună cu experţii germani vor elabora procesul de dezvoltarea şi producţia de serie”, arată oficialii companiei.

În cadrul acestor centre se proiectează, dezvoltă şi produc blindatele Fuchs, Boxer sau Puma. TBT 8×8 Agilis va fi un vehicul blindat amfibiu, modern, competitiv pe piaţa mondială de profil.

Doar motorul si driveline-ul provin de afară. Carcasa vehicului, pentru toată seria de variante, va fi confecţionată la Moreni.

“Prin această abordare, este menţinută şi dezvoltată competenţa industriei de apărare la Moreni prin transferul de tehnologie în domeniul dezvoltării, lărgirii producţiei şi mentenanţei prin crearea de locuri de muncă sustenabile şi retehnologizarea industriei naţionale de apărare”, a subliniat reprezentantul RMVS pentru News.ro.

Mai multe in Stiri

To Top

Ajuta comunitatea cu un Share