Connect with us

Portalul orasului Targoviste – Targoviste.info

Autoritățile au confirmat. Ce surpriză vor avea târgoviștenii, care vor merge în acest an la „Calea Luminii”

Stiri

Autoritățile au confirmat. Ce surpriză vor avea târgoviștenii, care vor merge în acest an la „Calea Luminii”

Calea Luminii nu va lipsi nici în acest an din peisajul Sărbătorilor Pascale de la Târgoviște. În afara evenimentului în sine, târgoviștenii vor avea parte și de o altă noutate. În fața Arhiepiscopiei Târgoviștei va sta scris, cu ajutorul lumânărilor aprinse, „România 100”.

Joi, 5 aprilie, începând cu orele 18.00, târgoviștenii sunt așteptați la „Calea Luminii”, eveniment ce se desfășoară de ani buni la Târgoviște și care a fost inițiat și continuat de artistul plastic Mihai Șerbănescu.

„Gestul de lumină pe care târgoviștenii il fac este unul de tăcere. Câteodată liniștea e o înălțare. Mă bucur că această înălțare și acest gest de lumină este făcut la Târgoviște. Târgoviște pe care o iubesc!”, a spus artistul la conferința de presă organizată la Primăria Municipiului Târgoviște în aceste zile.

Ca o noutate, în fața Arhiepiscopiei din Târgoviște va fi scris, tot cu ajutorul lumânărilor aprinse, „ROmânia 100”, mesaj ce vine să cinstească un secol de la Marea Unire.

Citeste continuarea aici

Mai multe in Stiri

To Top

Ajuta comunitatea cu un Share