Connect with us

Portalul orasului Targoviste – Targoviste.info

“Calea Luminii” – Târgoviște, 2018

Stiri

“Calea Luminii” – Târgoviște, 2018

În Joia Mare, pe data de 5 aprilie 2018, începând cu ora 18:00, Teatrul Tony Bulandra organizează un eveniment care a plecat de la ideea artistului plastic și profesorului Mihai Șerbănescu și care a rămas unic în lume de 19 ediții încoace: Calea Luminii. Manifestarea are loc în parteneriat cu Arhiepiscopia Târgoviște și Școala de Arte „Octav Enigărescu” Târgoviște.

Procesiunea începe din fața Casei Sindicatelor (Piața Mihai Viteazul), unde vor fi așezate 1000 de lumănări și va continua în jurul Mitropoliei și pe Bulevardul Carol I. Autoritățile locale menționate fac acest eveniment posibil, fiind o adevărată mobilizare de forțe care implică atât Poliția Locală și Rutieră, cât și Serviciul pentru Situații de Urgență și Jandarmeria, dar și presa locală care contribuie la amploarea și însemnătatea acestui eveniment la care, an de an, vin mii de oameni ai comunității târgoviștene.

Un eveniment cu caracter de ritual care, așa cum spune inițiatorul său, Mihai Șerbănescu, semnifică lumina din noi înșine, pe care o purtăm de la naștere până la trecerea în neființă și pe care suntem datori să o răspândim, urmând exemplul lui Isus – Lumina Lumii.

Din punct de vedere artistic, Calea Luminii este un happening – o întâmplare, o provocare pentru târgoviștenii care prin prezența lor numeroasă mențin pecetea unicității.

Mai multe in Stiri

To Top

Ajuta comunitatea cu un Share