Connect with us

Portalul orasului Targoviste – Targoviste.info

Când e să se aleagă praful…

Sport

Când e să se aleagă praful…

CS Municipal Târgoviște a ratat podiumul național la volei feminin, după trei ani în care echipa a fost una dintre vedetele campionatului.
Managementul dezastruos al traseistului politic Ciprian Prisăcaru a îngropat și mai mult clubul. Locul 4 obținut la finalul unuia dintre cele mai slabe sezoane din voleiul românesc a scos la iveală nepriceperea personajului parașutat în fruntea CSM-ului.

„Pumele” aduse de Prisăcaru în 2017 și dresorul iberic angajat tot de amuzantul Cipri PSD, fost PD, fost PDL, fost PNL au fost umilite de o echipă a Blajului, care tocmai pierduse campionatul și era cu gândul la Final Four-ul Ligii Campionilor de la începutul lunii viitoare.

Pesedistul de duzină din fruntea clubului târgoviștean nu a ieșit până astăzi să-și certe jucătoarele și antrenorii în public, așa cum se izmenea în sezonul trecut, când invita jurnaliștii să le arate cât e el de exigent și atent cu cheluirea banului public. A uitat când îl certa pe Nesic prin ziare și spunea: „cu un asemenea lot echipa lua argintul cu mine antrenor”. Păi de ce nu te-ai băgat acum, presidente? Poate eram și noi pe podium. Plus că în ultimul an ai mai căpătat ceva experiență. Ai aflat că voleiul se joacă în 6 și că mingea trebuie aruncată peste fileul ăla mare!

Stați, nu vă grăbiți să râdeți, că omul chiar a vrut să-i dea niște sfaturi lui Guillermo Nuștiucum în timpul meciului cu Blajul. Vorbește lumea că în ultimul set a început să-i spună spaniolului ce schimbări trebuie să facă și să se agite de mama focului prin tribune, să vadă Daniel Creangă (referentul CSM-ului ajuns la meci prin bunăvoința stăpânului său) ce șef priceput are. Numai că individului de pe banca echipei târgoviștene i-ar cam fi întors spatele, conștient fiind de priceperea lui Prisăcaru.

Vestea bună e că pentru Prisăcaru coșmarul acestui sezon e aproape încheiat. Traseistul politic mai are ceva de postat pe Facebook în perioada turneului final al Cupei României, după care se poate dedica total activității sale preferate: selfie-urile.

Aaa, era să uităm. Mai există și o echipă de baschet feminin, care va promova în primul eșalon, acolo unde a mai fost până când s-au gândit Prisăcaru și un oarecare Tănase să o retrogradeze. Că așa au vrut mușchii lor!

Mai multe in Sport

To Top

Ajuta comunitatea cu un Share