Connect with us

Portalul orasului Targoviste – Targoviste.info

Descinderi în forță ale mascaților în mai multe case din Dâmbovița! Cei căutați ar fi răpit mai multe minore!

perchezitii dambovita

Stiri

Descinderi în forță ale mascaților în mai multe case din Dâmbovița! Cei căutați ar fi răpit mai multe minore!

Poliţiştii din Galaţi şi procurorii DIICOT au făcut cinci percheziţii în judeţele Brăila şi Dâmboviţa, la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi recrutat sau răpit minore, în scopul practicării prostituţiei. Activitatea s-ar fi desfăşurat la stradă, pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Constanţa şi în diverse apartamente închiriate, suma de peste 100.000 de lei obţinută în acest mod fiind însuşită şi folosită în totalitate de către suspecţi.

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Galaţi, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, au desfăşurat cinci percheziţii, pe raza judeţelor Brăila şi Dâmboviţa, la domiciliile şi locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism.

”Din cercetări a reieşit că, în perioada mai 2017 – noiembrie 2018, doi bărbaţi, de 26 şi 27 de ani, ar fi recrutat, prin metoda ,,loverboy”, transportat, adăpostit şi primit trei minore, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, pe care, prin răpire, în cazul uneia dintre acestea, prin constrângere fizică şi morală, prin inducere şi menţinere în eroare, profitând de imposibilitatea de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, le-ar fi exploatat, obligându-le la practicarea prostituţiei”, anunţă Poliţia Română.

Potrivit polițiştilor, activitatea s-ar fi desfăşurat la stradă, pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Constanţa şi în diverse apartamente închiriate, suma de peste 100.000 de lei obţinută în acest mod fiind însuşită şi folosită în totalitate de cei doi şi membrii familiilor lor.

De asemenea, pe parcursul lunii octombrie 2018, cei doi ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către o persoană majoră, pe raza localităţii Baldovineşti din judeţul Brăila.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate două autoturisme susceptibile a fi achiziţionate din sumele de bani obţinute prin exploatarea victimelor traficului de minori.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de miercuri vor fi prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe in Stiri

To Top

Ajuta comunitatea cu un Share