Connect with us

Portalul orasului Targoviste – Targoviste.info

Dezvăluire incendiară. Ea ar fi directoarea din Dâmbovița, care are salariul mai mare decât Klaus Iohannis

directoarea cas dambovita salariu mare

Stiri

Dezvăluire incendiară. Ea ar fi directoarea din Dâmbovița, care are salariul mai mare decât Klaus Iohannis

Într-un material incendiar publicat pe Capital.ro, directoarea Casei de Sănătate din Dâmbovița este acuzată de fapte grave.

Crizele care apar periodic în sistemul de sănătate reprezintă o poveste fără sfârșit, iar la finalul zilei, cel care suferă cel mai mult este pacientul care nu poate beneficia de serviciile pentru care cotizează. Un exemplu în acest sens îl reprezintă situația scandaloasă din județul Dâmbovița, unde medicii de familie sunt umiliți periodic de unii angajați ai Casei de Asigurări.

Zeci de doctori sunt plimbaţi mai des decât normal, pe la Casa de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa pentru a putea intra în posesia biletelor de trimitere atât de necesare pentru asiguraţi. Deşi în mod normal, acestea se cumpără şi se eliberează inclusiv asistenţilor, tânărul casier Cătălin Neagu refuză să le elibereze. Acesta solicită procuri de la notar, iar apoi decide în funcţie de cum se simte în ziua respectivă câte bilete va oferi medicilor, contra cost desigur, se arată într-un material de presă incendiar publicat de Capital.ro.

“O dată nu a vrut să-mi dea decât un singur formular, deşi eu am peste 3.000 de pacienţi. Că aşa a vrut el. Apoi a trebuit să vin iarăşi. Pe benzina mea, pe banii mei. Nimeni nu-i spune nimic pentru că este susţinut politic. Numai în România se poate întâmpla asta. Înveţi atâţia ani, salvezi atâtea vieţi, apoi vine cineva cu studii făcute pe genunchi să te ulimească şi să încalce legea. Nimănui nu-i pasă. Spunem la Casa Naţională. Nimeni nu ia atitudine. Aşa a fost şi în cazul Niculinei Sandu, directoarea Casei de Asigurări. Nimeni nu face dreptate. O susţine Adrian Țuţuianu, restul nu mai contează”, ne-a dezvăluit un medic de familie din judeţ. 

Niculina Sandu este aşadar directoarea CAS Dâmboviţa, despre care medici şi angajaţi ai Casei de Asigurări susţin că este menţinută în funcţie de fostul preşedinte al PSD, Adrian Ţuţuianu, deşi nu îndeplineşte nici măcar criteriile minime pentru ocuparea acestei funcţii. Ea este mai presus de lege.

Absolventă de liceu agricol, Niculina Sandu s-a angajat la CAS Dâmboviţa, fără să aibă studii superioare. Liderul Sindicatului Independent al Funcţionarilor Publici, Ion Oproiu susţine că aceasta a dat de mai multe ori examenul pentru a putea fi admisă pe un post de simplu referent cu studii medii. Promovarea ei s-a petrecut precum în basmele cu Harap Alb, a crescut într-o zi cât alţii în 10. Mult mai târziu decât normal, în timp ce era angajată a CAS, actuala directoare a început studiile economice la Universitatea Valahia din Târgovişte, pe care le-a finalizat în 5 ani şi pe care le-a făcut la distanţă. Apoi a ajuns director Economic şi imediat director interimar al CAS Dâmboviţa, unde, potrivit lui Ion Oproiu are un salariu de 18.000 de lei pe lună, titrează aceeași sursă.

În ciuda experienţei educaţionale precare, Niculina Sandu a umilit mai mulţi medici de-a lungul timpului. Când au încercat să se plângă, aceşti au fost bombardaţi cu controale şi amenzi.

Mai multe in Stiri

To Top

Ajuta comunitatea cu un Share