Connect with us

Portalul orasului Targoviste – Targoviste.info

Haos la Chindia. UPDATE: Chindia va fi antrenată de un fost component al Generației de Aur!

chindia targoviste nicu croitoru

Sport

Haos la Chindia. UPDATE: Chindia va fi antrenată de un fost component al Generației de Aur!

Prezenți la reunirea lotului, cei doi tehnicieni care au dus Chindia la barajul de promovare vor fi înlocuiți.

UPDATE: FOSTUL MARE INTERNAȚIONAL, VIOREL MOLDOVAN, VA FI NOUL ANTRENOR AL CHINDIEI TÂRGOVIȘTE
Viorel Moldovan (n. 8 iulie 1972, Bistrița, România) este un fost jucător de fotbal român, ultima dată antrenor la AJ Auxerre. A fost selecționerul naționalei de tineret U-21 a României.

A jucat pe poziția de atacant și era supranumit Moldo-Gol. Are ca palmares: Cupa României (2006) cu Rapid București, titlul de campion al Elveției (1998) cu Grasshoppers Zurich, campion al Franței (2001) cu FC Nantes. A debutat în Divizia A la data 21 octombrie 1990 în meciul Petrolul Ploiești – Gloria Bistrița 1-0. Pentru selecționata României a adunat 70 de prezențe, marcând 25 de goluri. A evoluat la patru competiții majore, Campionatele Mondiale din 1994 și 1998, precum și Campionatele Europene din 1996 și 2000.

În martie 2006 a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă din partea președintelui României de atunci, Traian Băsescu, deoarece a făcut parte din echipa Rapidului care a obținut calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005-2006. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate. După retragerea din activitatea de jucător, a preluat funcția de director sportiv la Unirea Urziceni.

viorel moldovan

Cariera de antrenor și-a început-o la FC Vaslui, echipă pe care a pregătit-o pentru 19 meciuri din sezonul 2008-2009. În stagiunea 2009-2010 a antrenat echipa FC Brașov. În septembrie 2010 a fost instalat pe banca tehnică a echipei Sportul Studențesc, pe care a condus-o puțin timp. După 3 ani liber de contract, în septembrie 2013, Moldovan a preluat Rapid, echipă la care și-a încheiat cariera, retrogradată în divizia secundă prin decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Laussane, cu scopul clar de promovare. După numai un sezon Viorel Moldovan împreună cu jucătorii a reușit să îndeplinească obiectivul echipei, acela de a promova în prima ligă. Rapid a promovat pe plan sportiv, însă în primă fază nu a avut drept de joc în liga 1. Aceasta urmând să câștige procesul cu Federația Română de Fotbal, pentru acordarea licenței.

Virel Moldovan a pregătit și formația franceză AJ Auxerre, de unde a fost demis după o scurtă perioadă de timp. De asemenea, Moldovan a fost secund la echipa națională a României în perioada 2014-2016.

ȘTIREA INIȚIALĂ

În stilu-i caracteristic, președintele Marcel Ghergu a luat această decizie în cel mai mare secret. Luni dimneața, Nicu Croitoru și Sică Bârdeș au fost prezenți la reunirea lotului, iar din declarațiile lor nimic nu au lăsat să se înțeleagă ce avea să urmeze. „Sunt trist. O să fie greu să să uit eșecul din barajul pentru promovare. Cu siguranță, Chindia Târgoviște va fi una dintre echipele care vor viza locurile care duc în Liga I. Am mare încredere în băieți”. Acestea au fost doar câteva dintre declarațiile pe care Croitoru le-a făcut la reunirea lotului târgoviștean, consumată în urmă cu 24 de ore.
La fel de destins era și Sică Bârdeș, care avea convingerea că va continua pe banca roș-albaștrilor: „Unde să plec? Rămân aici. Asta știu să fac”, a spus fostul mare atacant dâmbovițean atunci când a fost întrebat dacă rămâne altături de Chindia.
Culmea, la distanță de o zi, Marcel Ghergu a declarat pentru db-sport.ro, că decizia de a părăsi formația dâmbovițeană le-a aparținut celor doi tehnicieni.

GHERGU, CA O VULPE MISTERIOASĂ!

Dacă cei doi tehnicieni s-au arătat optimiști în privința viitorului lor la Târgoviște, nu același lucru se poate spune despre Marcel Ghergu. Președintele roș-albaștrilor a evitat să vorbească public, menționând că va discuta cu presa spre sfârșitul săptămânii. A fost un semn clar că Ghergu, cunoscut pentru modul său ascuns de a lucra, pregătește ceva. Nu e pentru prima dată când Ghergu își „lucrează” colaboratorii. Atunci când a preluat funcția de președinte al clubului, Ghergu s-a dezis de Mugur Porumbacu, omul care-l acceptase la Chindia. A acceptat fără să ezite locul deținut până atunci de ilfovean, ba chiar a contribuit la debarcarea acestuia.

SCHIMBARE LA NIVELUL ACȚIONARIATULUI?

Surse bine informate ne-au transmis că nu ar fi exclus ca în viitorul apropiat să apară noutăți și la nivelul acționariatului. Susținută exclusiv din bani publici, echipa târgovișteană ar putea beneficia și de sprijinul unor oameni de afaceri importanți, care nu s-au sfiit să își ofere ajutorul în mod public. Unul dintre aceștia este Cătălin Mișu, patronul societății Regata, una dintre cele mai performante firme din județul nostru: „Nu am ascuns niciodată faptul că mi-aș dori să investesc la Chindia. Iubesc această echipă și din ce informații dețin, nu sunt singurul care vrea să vină. Mai există oameni de afaceri dispuși să susțină clubul”, spunea în urmă cu ceva timp Cătălin Mișu.
În cazul în care va fi invitat de autorități la discuții, Mișu va cere un audit extern pentru a vedea care este situația financiară de la Chindia.

ANTRENOR DE LIGA I CU STAFF PROPRIU

Potrivit ultimelor informații, discuțiile dintre conducerea clubului și antrenorul dorit la Târgoviște au demarat de mai multe zile. În momentul de față, singura problemă este legată de pretențiile financiare ale tehnicianului. Deși numele său nu a fost rostit, se pare că acesta ar putea veni cu un staff propriu și, ca un amănunt suplimentar, a mai antrenat în Liga I. Aceleași surse spun că varianta Claudiu Niculescu este exclusă.
Cel mai probabil, până la sfârșitul zilei, conducerea Chindiei va anunța numele noului tehnician al roș-albaștrilor.

Mai multe in Sport

To Top

Ajuta comunitatea cu un Share