Poliția face lumină în cazul "parolei" de la Târgoviște: "A existat o parolă". Cine a dorit asta! | Portalul orasului Targoviste - Targoviste.info
Connect with us

Portalul orasului Targoviste – Targoviste.info

Poliția face lumină în cazul „parolei” de la Târgoviște: „A existat o parolă”. Cine a dorit asta!

Stiri

Poliția face lumină în cazul „parolei” de la Târgoviște: „A existat o parolă”. Cine a dorit asta!

Poliția a adus lămuriri după scandalul parolei cerute de un agent unui conducător auto, care voia să ajungă la meciul Chindiei.

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, cu privire la manifestarea publică organizată duminică, 19 mai, pe raza municipiului Târgoviște, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este abilitat să comunice următoarele: Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița a luat o serie de măsuri pentru desfășurarea în condiții de siguranță și fără incidente a manifestării publice din municipiul Târgoviște, ca urmare a solicitării organizatorului evenimentului și în concordanță cu legislația în vigoare.

Potrivit prevederilor Legii nr. 60 din 1991, structurile de poliție si jandarmerie au obligaţia de a asigura protecţia participanţilor şi de a stabili împreună cu organizatorii măsurile ce trebuie luate pentru desfăşurarea adunărilor publice declarate, în condiţii de deplină ordine. Organizatorul manifestărilor publice are de asemenea o serie de responsabilități legale în ceea ce privește protecția participanților și desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță.

Pentru participanții la miting a fost stabilită de către organizator și avizată de autoritățile locale, ca la orice manifestare publică, o zonă în care, pe perioada desfășurării evenimentului, să poată staționa autoturismele cu care aceștia au făcut deplasarea. În acest context, având în vedere numărul mare de participanți, organizatorul activității publice din municipiul Târgoviște a luat decizia de a institui o parolă, pentru a facilita accesul autovehiculelor în această zonă, nu în oraș.

Restricțiile de circulație au fost stabilite în cadrul ședinței organizate pentru avizarea adunării publice. Cetățenii au fost informați în timp util cu privire la străzile unde circulația va fi închisă. Totodată, pentru a veni în sprijinul populației, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a transmis o serie de recomandări preventive. Adunarea publică a fost autorizată de Primăria Municipiului Târgoviște, iar polițiștii și efectivele de jandarmi au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Facem precizarea că traficul pietonal nu a fost restricționat, iar riveranilor li s-a permis accesul cu autoturismul. De asemenea, subliniem că restricții de circulație sunt aplicate în cazul oricărui eveniment cu public numeros care se desfășoară în zone în care, în mod normal, este permis traficul rutier, indiferent de tipul acestor evenimente : activități sportive, cultural-artistice, activități politice etc.

Mai multe in Stiri

To Top

Ajuta comunitatea cu un Share