Connect with us

Portalul orasului Targoviste – Targoviste.info

Postarea lui Țuțuianu, care a stârnit controverse pe Facebook: „Ce urâți sunteți atunci când îl susțineți pe… Dragnea”

postare adrian tutuianu

Stiri

Postarea lui Țuțuianu, care a stârnit controverse pe Facebook: „Ce urâți sunteți atunci când îl susțineți pe… Dragnea”

Potrivit estimărilor liderului PSD Dâmbovița. aproape 14.000 de dâmbovițeni s-au aflat sâmbătă seara în Piața Victoriei, la mitingul organizat de partidul de guvernământ.

Așa cum era de așteptat, Dâmbovița a fost unul dintre județele fruntașe la adunat oameni pentru mitingul organizat de PSD sâmbătă seara în Piața Victoriei din Capitalei.
Potrivit estimărilor lui Adrian Țuțuianu, liderul suprem al partidului de guvernământ în Dâmbovița, 13.500 de oameni din județ au fost să-i aplaude pe liderii social democrați, care au vorbit în cele două ore cât a durat mitingul împotriva abuzurilor.

Senatorul dâmbovițean a stârnit reacții și controverse în mediul online după ce a postat următorul mesaj:

O țară normală! Nimic mai mult!
#România

P.S: Le mulțumesc dâmbovițenilor mei (13.500 prezenți în Piața Victoriei și mulți, foarte mulți rămași acasă pentru că, efectiv, nu au mai avut soluții de transport) pentru implicare și dorință!

Culmea, răspunsurile pozitive nu au apărut nici măcar pe pagina politicianului dâmbovițean. „Ce urati sunteti la sustinerea lui Dragnea”; „Cu tot respectul,nu exista nimic normal aici…normalitatea este atunci cand politicienii se lupta cu opozitia in cadrul parlamentului,sa-si implementeze proiectele electorale…au avut loc alegeri,parlamentare care au dat o anumita structura politica acestuia” ; „Adrian Tutuianu intrebati-o pe coana VEORICA cum se pronunta 2020”; „Asa i s-a raportat. Ca pe vremea comunistilor totul se raporteaza dublat daca nu triplat”, sunt doar câteva dintre mesajele postate de utilizatorii Facebook chiar pe pagina lui Țuțuianu.

Peste 150.000 de persoane au participat la mitingul PSD “împotriva abuzurilor”. Oamenii au venit cu cămăşi şi tricouri albe şi cu pancarte cu mesaje precum “Vrem securitate socială, nu securişti în societate” sau “Run, Coduţa, Run”. Protestatarii au plecat din Piaţa Victoriei în jurul orei 23.00, lăsând în urma lor munţi de peturi, hârtii şi pancarte rupte. Pe lângă operatorii de salubritate care au intervenit imediat după golirea intersecţiei, câţiva membri ai grupului civic Corupţia ucide au venit cu saci şi mănuşi şi au curăţat, la rândul lor, Piaţa.

Mai multe in Stiri

To Top

Ajuta comunitatea cu un Share